Începând cu 2006 și până în prezent, CFI este dedicat în permanență calității și culturii. CFI dedică timp suficient pentru determinarea proactivă și logică a modului în care ne putem deservi clienții în cel mai eficient mod posibil. În vederea atingerii acestui scop, CFI investește în timp și în resurse, în scopul întăririi prezenței în diferitele zone geografice și sectoare, oferind astfel judecată profesională de maximă calitate. Fondatorii CFI fac parte din această firmă și în prezent, fiind cu noi încă din anul 2006, când am deschis ușile pentru prima dată. În prezent ne mândrim cu colaborările noastre cu numeroase firme, numeroși antreprenori și investitori aflați/aflate în diferite colțuri ale lumii.
Rezumatul istoriei CFI:
CFI a fost înființat de bancheri cu experiență din Statele Unite ale Americii (PMCF), din Germania, din Elveția (Helbling) și din Olanda (MBCF), și care au colaborat timp de mai mulți ani. Din momentul înființării firma s-a bucurat de continuă creștere, extinzându-se selectiv în diferite regiuni geografice și structurându-se în echipe și în grupuri.
CFI se extinde în Portugalia (Tradinveste), în Regatul Unit (Gambit), întărindu-și astfel prezența în Europa de Vest.
În India sunt înființate echipe de țară (Aarayaa).
Grupul se extinde și în Franța (Athema) în timp ce în Polonia sunt înființate echipe de țară (Saski Partners). În 2011 extinderea continuă în Regiunea Baltică (Keystone Advisers), în timp ce în anul 2013 sunt făcuți primii pași în vederea extinderii și Europa de Est.
În 2013 CFI înființează primele echipe de țară în Brazilia (TFCF). Extinderea în America Latină a însemnat un important salt spre prezența globală.
Extinderea CFI din 2017 în Asia a fost facilitată și de alianța cu Frontier Management din Japonia. Pentru CFI sprijinul acordat de personalul din Japonia este foarte important. Ulterior, prin Saxum, firmei CFI s-au alăturat atât Ungaria, cât și România.
În cazul regiunilor nordice extinderea a avut loc prin intermediul Censor AB din Suedia. Numeroase firme rate în CFI își însușesc marca CFI ca marcă principală, promovată pe plan local, național și în străinătate.
Extinderea și dezvoltarea CFI are loc prin intermediul echipelor de sector internaționale.